Saşii din Transilvania, o lume (aproape) dispărută.

Sunt fascinat de istoria saşilor. De felul lor de a-și întocmi rânduielile, de tradiţiile și de destinul lor. Le-am descoperit târziu aşezările, când nu mai erau locuite de ei..
Prin sate au rămas doar casele, mari, frumos ordonate de-a lungul drumului principal, cu acoperisurile de ţiglă roşie şi bineînţeles, biserica, intotdeauna in mijlocul comunitatii. Și desigur regretele celor ce povestesc cu nostalgie de timpurile ce sunt pentru totdeauna apuse.
Oamenii s-au schimbat, au fost inlocuiţi. Istoria, nemiloasă, a ursit destine.
După opt sute de ani urmașii întemeietorilor au plecat.
Saşi au fost printre primii europeni împroprietariţi. de fapt acesta a fiind principalul motivul pentru care s-au stabilit aici. Colonizarea a fost începută de Géza al II-lea, regele Ungariei, fiind justificată, în esenţă, prin raţiuni de ordin economic şi militar. Timp de câteva decenii, sarcina principală a coloniştilor germani a fost apărarea graniţei Regatului Ungar din sudul Transilvaniei, primind in schimb pământ si promisiunea că vor fi liberi să-și rânduiască viața.
Mai târziu, în timpul Habsburgilor au făcut din organizare un model.  
Apoi a venit cel de al doilea război mondial şi au fost trimisi să lupte în Uniunea Sovietica, însă, prin intelegere cu statul german, încet-încet au fost trimişi în concedii în ţară. Cum soseau îi încorpora armata germana in trupele SS.
După război au fost consideraţi colaboraţionişti şi au fost expropriaţi. Le-a fost confiscate pământurile, casele şi animalele, aproape tot! Şi au fost din nou trimişi la ruşi, acum ca deportaţi, in Bărăgan sau în Siberia. Când s-au întors nu mai aveau chiar nimic.
Şi au început să plece.

A urmat comunismul. Pentru fiecare, devenise tot mai greu să simţi că traiesti in tara ta. Si saşi au continuat sa plece....
Începând din 1968 şi până în 89, Germania Federală a negociat cu regimul comunist vânzarea a peste 200.000 de etnici germani. La început nu au fost acceptaţi decât bani peşin. Mai târziu plăţile s-au efectuat prin cecuri iar apoi şi prin transfer bancar. Nu aveau cod de bare, însă, cinic, oamenii devenisera o marfă.

Şi când trebuia ca lucrurile să revină la normalitate, dupa '89, exodul s-a amplificat.
Familiile erau împărţite. Copiii erau plecaţi, îşi făcuseră un rost. Părintii erau aici, speranţa renăscuse.
S-au dat pământurile înapoi, cele cu care se intrase în CAP. Dar cele ale saşilor  fusesera confiscate printr-un un alt decret, înainte de înfiinţarea CAP-urilor. Cazul lor nu se încadra în lege.
Şi au continuat să plece. Tot mai mulţi.
Casele îşi schimbau proprietarii, vecinii de-o viata nu mai erau, alti oameni, alte obiceiuri.
La început câţiva au ezitat, dar parcă lumea lor nu mai exista. Nu mai erau nici Johann, nici Brigitte, nici Hans, nici Regina.
Acum, prin satele de sub Târnava Mare, saşi rămaşi sunt puţini, majoritatea la o vârstă înaintată. Probabil, în zece, cinsprezece ani, se va mai vorbi nemţeste doar la întâlnirile anuale, când cei plecaţi revin să vadă locurile natale.
Bisericile sunt goale, unele se prăbuşesc. Pentru o slujbă în sfânta şi venerabila biserică evanghelică se adună enoriaşii din mai multe sate, însă nici atunci biserica nu e plina.
Viaţa merge înainte. Locul saşilor a fost luat aproape în totalitate de către rromi, care au ajuns în acelaşi număr cu românii. Si sunt necăjiţi, săraci şi mai ales ignoranţi.


Mă uit in jur, sunt in centru asezarii. Pe strada principală, casele aliniate, porţi mari din lemn şi obloane frumos colorate. Miroase a balegă şi a iarbă proaspătă. Câteva gâşte gâgâie bucuroase pe marginea apei. E linişte şi nu ştiu dacă toropeala după amiezei este de vină. Un localnic salută semeţ, câţiva puradei se-nvârt în joacă.
Parcă se aude o voce. Nu ştiu de unde, de pe drum, dinspre ferestre, vine din vârful turnului bisericii. Se aude din mica piaţă. E un glas care parcă strigă de undeva de departe, din urmă cu zeci de ani. Glasul vechiului sat săsesc.
Ar vrea să transforme albul decolorat al caselor în galbenul de-altădată, stacojiul în roşu, să cânte din nou fanfara pe uliţele prăfuite, să vadă iaraşi costumele din mătase şi catifea, defilând duminica dimineaţa către biserică.


La recensămîntul din 1910, saşii din România au atins numărul de 800.000, în 1930 au mai rămas 633.488 (4,44% din populația țării), iar după recensămîntul din 1992 s-a constatat că numărul acestora s-a redus la 119.462 (0,52%). La ultimul recensămînt din primăvara anului 2002, peste 60.000 de locuitori ai României s-au mai declarat încă, de naţionalitate germană (saşi, şvabi şi zipzeri).

2 comentarii:

  1. as vrea sa pun citeva poze pe facebook imi permiti?o lume disparuta

    RăspundețiȘtergere
  2. De ce am distrus o cultura , o natiune atit de civilizata si harnica ??? De ce i-am urit atita ??? Cu ce sintem noi romanii mai buni ??? De ce i-am vindut ca pe niste vite cu 10000 marci vest-germane pe bucata de adult Germaniei ????? Svabi si sasi din Romania au fost un exemplu bun de urmat , de cum ar trebui sa traim . Dar noi romanii sintem un neam blestemat , plini de ura si de prostie . Va place cum arata Romania la ora actuala ??? Azi vom iesi la vot si vom instaura in mod legal CORUPTIA .

    RăspundețiȘtergere