Podul lui Dumnezeu din Ponoarele

Legendă spune că, de mult, aici, sălăşuia un duh necurat, chiar în peştera din Ponoare. Săturându-se de răul pe care acesta îl făcea, oamenii i-au cerut lui Dumnezeu să-i scape de aghiuţă, iar Dumnezeu i-a ascultat şi a lovit cu palma tavanul peşterii, acesta prăbuşindu-se peste gura ei, formând podul. Cu toate acestea, necuratul a scăpat, ieşind pe sub
deal, pe cealaltă gură a peşterii, cea care duce spre Lacul Zătonul Mare. Nervos, Aghiuţă s-a agăţat cu ghearele de vărful Dealului Peşterii, formănd şanţuri in calcar, locurile numite cămpiile de lapiezuri Afrodita şi Cleopatra. Dracu s-ar fi urcat apoi pe Stănca Diavolului, loc de unde veghează la oamenii care intră in peşteră şi pe care uneori ii ineacă in Lacul Zătonul Mare.
Alte legende spun că podul ar fi fost construit de Dumnezeu pentru ca Sfăntul Nicodin să treacă spre Tismana după ce oamenii l-au alungat din comună, loc unde a vrut să construiască o mănăstire.
Altele vorbesc despre faptul că ar fi fost construit chiar de legendarul Hercule sau de Iovan Iorgovan, personaj de basm care urmărea balaurul ce-i răpise măndruţa.
Este cel mai mare pod natural din ţara noastră, fiind al doilea ca mărime din Europa, însă singurul pe care se poate circula. De fapt unul dintre cele trei, patru din lume. Are 30 de metri lungime, 13 lăţime, 9 grosime şi 22  înălţime şi peste el trece şoseaua care leagă Baia de Aramă de Drobeta Turnu-Severin.
Este format din blocuri masive din calcar, de aproape doi metri, stratificate, arcada din aval aflându-se într-o stare de conservare mult mai bună decât cea din amonte.
După ploile abundente din 2009, podul a fost grav avariat. Două blocuri mari de piatră s-au desprins şi acum pot să se prăbuşească.

De o parte şi de alta a podului sunt două lacuri, Zătonul Mare şi Zătonul Mic.
Interesant mi s-a părut că, primul, deşi este cel mai mare lac carstic din România, cu o suprafaţă de aproape doi kilometri pătraţi, vara, pe timp de secetă seacă. Apa lui este înghiţită de sorbul Peşterii Bulba, ale cărei galerii se întind pe aproape toată suprafaţa comunei Ponoarele, iar cănd plouă iese involburat din adăncuri, plin de măl, având o culoare roşiatică. Mai târziu, după ce mâlul se depune pe fund, apa capătă o nuanţă albăstrie.
Despre Zătonul Mic se spune că e fără fund, pentru că nici un scufundător nu a reuşit să-l atingă, dar el, de fapt, este tot o prelungire a Peşterii Bulba, o gură care nu mai poate prelua toate apele din vale, pe timp ploios, aşa că se umple pur şi simplu.
Nicolae Densuşianu însă, în cartea sa "Dacia preistorică", înclină spre ipoteza că podul este făcut de măna omului şi că el servea pentru scurgerea lacului, evitându-se inundaţiile.Tot pentru scopul acesta ar fi fost perforat şi dealul ce se află la capătul canalului, adică Dealul Peşterii, ce desparte podul de Zătonul Mare.
De asemenea, foarte interesantă mi s-a părut prezentarea Peşterii Podului, făcută de ghidul local, care nu cred că avea mai mult de paisprezece ani. Un băiat foarte serios. După ploi abundente locul este inundat, accesul fiind posibil doar în sala mare de la intrarea peşterii.

Hartă Ponoarele - Podul lui Dumnezeu
                                 click pe imagine pentru a mări