luni, 21 februarie 2011

Groapa Ruginoasa, Peştera Urşilor - Apuseni trip (IV)

                                                      
Drumul dintre Arieşeni şi Ştei a avut o savoare aparte.
Aburi albi, lăptoşi, de ceaţă se învârt în jurul nostru, cuprind molatic pădurea, apoi se împrăştie, fără grabă, pudic. Formele-s doar o bănuială, conturul încearcă să se aşeze.
Vremea s-a schimbat încă o dată şi a început să plouă uşor, aşa încât, pe valea Arieşului Mare, din mersul maşinii răsfoim încet cu privirea imaginile care alunecă printre picăturile ce se lungesc pe geam.


                      Music: Phoenix - Zori de zi

Facem un mic popas şi ne îngăduim să aflăm câteva despre o curiozitate a naturii.
Groapa Ruginoasa, că despre ea e vorba, este o imensă ravenă formată prin eroziunea puternică a apei asupra solului, rezultatul fiind o uriaşă groapă de culoare roşie, ruginie (100m adâncime, 500m diametru).
Marginea prăpastiei apare brusc, ascuţită. Hăul fură încă din malul nesigur. Gaura e ca o rană deschisă pe verdele ubicuu al muntelui.
Ajungem sus, gâfâind, după o jumătate de oră de urcat prin pădure, pieptiş, pe poteca ce începe chiar din şosea, cale de un kilometru.
Un episod din Ultimate Survival, cu Bear Grylls, a fost realizat aici. Traseul supravieţuitorului, pornind de la Groapa Ruginoasa a continuat prin Lumea Pierdută, Cetaţile Ponorului şi s-a încheiat la Izbucul Tăuz.


Prin Vârtop trecem fără să oprim. Poate cu altă ocazie, într-un alt anotimp.
În ultimii ani, aici s-a construit mult. Pensiunile şi casele de vacanţă sunt împrăştiate - un pic cam boem - pe întreaga poiană de la poalele munţilor Bihor. Este şi o pârtie de ski, pare locul potrivit pentru turiştii de iarnă.


După pasul Vârtop coborăm, aproape singuri pe şosea, spre depresiunea Beiuşului şi trecem prin Nucet, un mic orăşel de pe malul Crişului Băiţa, întemeiat, bineînţeles, în preajma unei păduri de nuci, după al doilea război mondial, odată cu începerea exploatărilor de uraniu din mina de la Băiţa.


În Ştei, pauză pentru o cafea. Este duminică, ora prânzului şi străzile sunt pustii.
În secolul trecut Şteiul era "un sat mic de-a lungul unui drum de ţară, cu două rânduri de case ţărăneşti acoperite cu paie, ţuguiate, cele mai multe afumate" după cum scrie Miron Pompiliu folclorist născut prin partea locului.
La alegerile din 1946, declară Victor Purea, într-un articol din Dilema Veche, "mama mă punea să strig Jos cu Petru Groza sub tampoane, sus cu Iuliu Maniu în vagoane". Nu era un semn de dizidenţă, toata lumea simţea la fel. După alegeri, ca peste tot, au aflat că i-au "votat" pe comunişti. Prin '50 au venit ruşii. Începuse exploatarea zăcămintelor de uraniu şi molibden.
Şase ani mai târziu s-au procopsit, oraşul se numea "dr. Petru Groza", devenind, până prin '96, singura localitate din lume al cărei nume e scris cu literă mică. Populaţia crescuse, număra aproape şase mii de suflete. La plecarea ruşilor, în 1968, au rămas cu o mie mai puţin. În doisprezece ani cimitirele oraşului se umpluseră, căci unde iertau ruşii, nu mai ierta uraniul.
După schimbarea regimului s-au închis aproape toate întreprinderile. Oamenii par resemnaţi, apatia e generală. A rămas doar naveta înspre fabrica ce îmbuteliază apă minerală din Rieni, sau spre Oradea. Şi curiozitatea legată de asocierile cu vechiul nume al oraşului.
Oare, cum se numeau concursurilor de frumuseţe din ani '90?  Desigur, miss dr.Petru Groza.

Şi în continuare plouă mărunt.
Următorul popas este la Peştera Urşilor din Chişcău.
Grota a fost descoperită întâmplător în 1975, când golul subteran a fost deschis artificial prin dinamitarea porţiunii dinspre intrare, în timpul lucrărilor de exploatare ale carierei de marmură din zonă.
Numele peşterii se datorează numeroaselor fosile de urşi de cavernă găsite în interiorul ei. Aici era un loc de hibernare, un adăpost şi se presupune că urşii de peşteră, la bătrâneţe, ca şi elefanţii, se retrăgeau să moară în acelaşi loc.
Interiorul e fabulos. Apa a creat opere de artă. Timpul a încuiat natura şi a lăsat-o să lucreze, iar mai târziu oamenii au lăsat imaginaţia să boteze exponatele: lacul cu nuferi, căsuţa piticilor, sfatul bătrânilor, palatele fermecate.

                                               intrarea în peşteră
                                               sala lumânărilor
                                               lacul cu nuferi
                                               căsuţa piticilor

În apropierea peşterii cineva a întemeiat un muzeu etnografic particular.
Aurel Flutur se numeşte şi de mai bine de 30 de ani a început să strângă obiecte vechi, de tot felul. Printre cele peste două mii de exponate se află un răboj agricol de la 1860, unic în Europa şi o locomobilă fabricată în Ungaria care datează din 1910. Utilajul secular este o maşina de forţă, deplasabilă, pe roţi, încă în stare de funcţionare.


Programul de vizitare al peşterii este de marţi până duminică, între orele 10 şi 17. Luni este închis. Preţul biletului de intrare este de 10 lei pentru copii, iar pentru adulţi de 15 lei . Temperatura din interior este apropiată de zero grade, durata vizitei fiind de aproximativ 45 minute.

Hartă                          click pe imagine pentru a mări

3 comentarii:

  1. Foarte intereant muzeul.Despre Groapa Ruginoasa am scris si eu, m-au dezamagit gunoaiele de pe poteca si mi-am amintit ca Bear Gryls a fost pe acolo.
    Respect.

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu am fost acolo prin vara lui 2009, poate, între timp oamenii au devenit mai buni...

    RăspundețiȘtergere
  3. Groapa Ruginoasa, Pestera Ursilor si Muzeul Flutur . Foarte faine fotografiile.

    RăspundețiȘtergere