Morile de apă din valea Rudăriei - Eftimie Murgu

                                                         imagini om bun

Pornesc din Herculane spre Caranşebeş şi după dealul Cornea la prima   intersecţie, mă abat din drumul principal pe şoseaua spre Anina. De   aici începe Ţara Almăjului, o depresiune prizonieră între munţi,   Semenicul, Aninei, Locvei şi Almăjului înghesuind-o din toate părţile.  De  fapt izolarea transcende geografiei. Fără cale ferată, fără oraşe,  fără  activitate industrială, cu o comună, Bozovici, ca şi capitală a   almăjenilor, lucrul pământului a fost şi a rămas principală   ocupaţie. Drumul până la Rudărie e o desfătare. Cu multe fâneţe, păşuni,   lunci, livezi aşezate ca într-un puzzle îndoit peste dealuri, cu   ocolişuri line ale şoselei şi cu un potop de culori de toamnă timpurie. Încântător! 
Almăjul a fost unul dintre cele opt districte medievale bănăţene privilegiate, drepturile obţinute fiind comparabile doar cu cele ale scaunelor secuieşti sau săseşti, existând aici, încă de la 1457, scaune de judecată proprii prezidate de către un cnez sau de către un voievod.

                  

După Prilipeţ, locul în care s-a născut, dintr-o familie de grăniceri români, Traian Doda, un strălucit militar al armatei imperiale austriece, un indicator îmi arată drumul către Eftimie Murgu. De aici începe ţinutul morilor.


Pe la 1874, în Almăj măcinau peste trei sute de mori, mai mult de cincizeci numai pe apa Rudăriei. Acum au rămas doar douăzeci şi două, înşirate ca o salbă de mărgele de-a lungul apei, în sat şi mai sus, în cheile aflate spre munte, pe aproape trei kilometri. Pentru a amplifica puterea şuvoiului ce mişcă pietrele, localnicii au folosit tot felul de metode, au săpat tunele în stâncă, au construit baraje din trunchiuri de copaci sau au încercat prin aşezarea morii să se folosească de vadul, pe alocuri îngust al apei.
Morile sunt cu ciutura şi folosesc o roată orizontală cu cupe, pusă în mişcare de curentul de apă, care, la rândul ei angrenează un ax, ce transmite mişcarea pietrelor de moară şi sitelor, prin cernere, făina separându-se de tărăţe.


Sună frumos numele morilor, botezate fiind după numele proprietarilor, Pătoanea, Firiz, Trăiloanea, Viloanea, Batolea, Răscoanea, Popeasca, Vamulea, Prundulea, Baniana, Laiaţa.  Macină mai mult de o sută de kilograme de făină într-o zi şi sunt stăpânite în devălmaşie de rândaşi, adică familiile ce au dreptul să o folosească.
În bunul obicei al locului, mersul la moară e ca ieşitul în oraş, e un prilej de întâlnire. Se mai  pune la cale o căsătorie, se mai leagă sau dezleagă vrăji, descântecele, se mai dezbate câte o nefăcută a caprei vecinului, cum s-ar spune acum, un fel de reţea de socializare.
Şi pe aici, oamenii s-au obişnuit să se descurce singuri, comunitatea e mică. Distantele sunt mari pâna la Anina sau Reşiţa, unde, oricum multe fabrici s-au inchis, aşa că sprijinul rămâne gospodăria proprie. Cresc animale, muncesc pământul, ca peste tot pe unde oameni-s gospodari. Copiii merg la liceu la Bozovici sau Anina, la facultate în Timişoara sau Reşiţa. Bineînţeles, puţini din cei care pleacă se mai întorc.


Localitatea s-a numit Rudăria până în anul 1970, când a fost botezată cu numele revoluţionarului paşoptist Eftimie Murgu, de fel de aici, vechiul nume fiind legat,  probabil, de meseria unor săteni, rudă însemnând fier, iar rudar, miner.
Aflate în pragul distrugerii după '89, morile au fost restaurate cu sprijinul muzeului Civilizaţiei Populare Tradiţionale Astra din Sibiu.

Sunt şi câteva legende despre mori.
Legenda dăinuirilor spune că dacă îţi potriveşti ceasul după porunca naturii şi vei petrece o noapte într-una din cele două mori Îndărătnica, în timp ce moara merge în gol, dimineaţa te trezeşti întinerit, deoarece piatra morii macină timpul îndarat.
În legenda Svinecei se spune că demult, la moara Roşoanea, măcina o fată foarte frumoasă, asta undeva înspre noaptea de Sânzâiene, când printre oameni coboară duhurile bune, dar şi cele rele. Un moş, transformat în vârcolac, din cauza unei monede blestemate, a văzut-o şi nerezistând ispitei a necinstit-o şi apoi a ucis-o. În acel timp, pe vale cobora zâna cea bună şi văzând atâta cruzime l-a transformat pe moş în lup şi blestemându-l i-a zis: "să nu poţi deveni om până nu sapi cu ghearele şi cu dinţii pe sub stânca pe care stai, un tunel la capătul căruia să construieşti o moară la care tu să nu ai rând niciodată". Şi aşa, pe partea râului unde s-a întamplat grozăvia, a rămas un loc pietros pentru totdeauna. Părinţii, în căutarea fetei, au pierit şi ei îngheţaţi pe stâncile Rudăriei, iar primăvara, în locul în care au urcat cei doi au apărut stâncile Adam şi Eva. De jos, din drum, se văd două siluete stinghere lipite pe zare.

Pe lângă legendele din bătrâni, există şi unele întâmplări mai ciudate despre mori. Astfel, la moara Tunel, a fost adus preotul, acum 30 de ani, să alunge spiritele rele.
În fiecare noapte, de aici, se auzeau tot felul de zgomote, ţipete de petrecere, glasuri de femei, icneli şi mugete înfundate, viori şi trompete, tropot de cai, tălăngi şi muzici de patefon. Se întâmpla asta de când patru capre rămăseseră blocate înăuntru, fiind găsite după mai multe zile, fără apă şi mâncare, dar totuşi în bună stare de funţionare. Evident că nimeni nu mai îndrăznea să macine la moara de acolo!

O altă povestioară spune că un rândaş după ce şi-a umplut sacul cu făină de la moara Îndărătnica, a cărei roată se învârteşte în sens invers acelor de ceasornic, a plecat acasă, unde a găsit boabele întregi, de n-a mai avut linişte cu nevasta câteva zile, fiindcă femeia îl bănuia că nici nu trecuse pe la moară.

Hartă Valea Rudăriei, Ţara Almăjului, complexul mulinologic, schema unei mori cu roată orizontală.

                                  click pe imagine pentru a mări

13 comentarii:

  1. Mulţumesc.Mă bucur că v-a placut.

    RăspundețiȘtergere
  2. Calatorind prin tara iti dai seama ce locuri frumoase poti gasi aici, in Romania asta huiduita de toti. Eu m-am nascut acolo, in Depresiunea Almajului, si ma simt mandra cand vad ca oamenii ajung pe acolo si descopera frumusetea, istoria si legendele locurilor. Daca stai sa ii asculti pe batrani auzi povesti si istorioare poate chiar mai inspirate devat Legendele Olimpului.

    RăspundețiȘtergere
  3. Intradevar, este placut sa-i asculti. Sunt interpretari personale, pline de sarm, de fapt o istorie traita.
    Cei doi localnicii, ce apar in imagini, au fost placuti la vorba si foarte amabili.
    Pacat ca in Eftimie Murgu nu am gasit gazduire. Ar fi fost o seara plina de povesti.

    RăspundețiȘtergere
  4. nu toti oamenii pot vedea adevarata frumusete a locurilor si lucrurilor. citind articolul tau am inteles ca esti unul dintre cei binecuvantati

    RăspundețiȘtergere
  5. Frumos articolul. Un pic romantat, dar frumos. Sunt din Rudaria si iti multumesc pentru promovare.
    Ps. Acum, "pe vale", e drumul asfaltat.

    RăspundețiȘtergere
  6. Frumoasa tara, pacat ca-i locuita de cei ce o conduc. Localnicii din Rudaria sunt romani adevarati. Sunt din Maramures si locuiesc in Bucuresti. Ma unge la suflet ce vad pe site-ul dumneavoastra. Sunt satul de cocalarii de Dorobanti, am gasit ceva romanesc, promit sa vizitez, sa-i arat fetitei mele adevaratele valori ale poporului roman. Un an nou mai bun. La multi ani!
    valeraurel@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  7. Mă bucur că locul iţi pare interesant.

    RăspundețiȘtergere
  8. minunat acest reportaj as putea spune ,multumesc

    RăspundețiȘtergere
  9. Nu am fost niciodată prin aceste locuri, cu siguranţă vom merge. Am văzut prezentarea făcută de Cristian Tabără şi mi-a plăcut ft. mult avem locuri minunate de care nici nu am auzit, mulţumesc mult.

    RăspundețiȘtergere
  10. Am fost și eu prin acele locuri, anul trecut, absolut întâmplător, când mă întorceam de la Cascada Bigăr la Băile Herculane (unde eram în vacanță). Abia zilele astea am reușit să postez un filmuleț pe You tube urmând să pun și o postare pe blogul meu personal, despre aceste minunate locuri. Noroc cu un domn căruia i- a plăcut filmulețul cu Cascada Bigăr și mi- a recomandat să ajung și prin Cheile Nerei, pe la lacurile Ochiul Beiului, Dracului.... Așa am descoperit blogul dumneavoastră, care, sincer mă unge la suflet.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc frumos.
      Locurile sunt superbe!
      La cat mai multe astfel de calatorii!

      Ștergere