vineri, 13 august 2010

Lacul Oaşa Mică - Şugag - Cetatea Câlnic


Acasă cod portocaliu, de caniculă, în Sureanu avertizare meteo de furtună. Sosea acceptabilă, priveliste superbă, linişte.

Drumul face parte din DN67c, Transalpina şi  face legatura între oraşele Sebeş din judeţul Alba şi Novaci din judeţul Gorj. Între Obarşia Lotrului şi Lacul Tău Bistra înca se mai lucrează pe anumite porţiuni, dar se circulă bine.




Transalpina începe din Bengesti-Ciocadia, judetul Gorj, sat aflat pe drumul national, intre Tg. Jiu si Râmnicu Vâlcea , la aproximativ 35 km de Tg. Jiu si ajunge la Alba Iulia prin Sebeş.
Şoseaua a fost asfaltată începând din Rânca şi urcă traversand Parângul. Este cel mai inalt drum din tara, in pasul Urdele şerpuind pe la două mii de metri ( 2145 m).
De sus, de pe platou se poate urca pănă la lacul Gâlcescu. Peisajul este spectaculos!
Apoi, poate chiar mai abrupt decât la urcare, şoseaua coboară la fel de incolăcit spre Obârşia Lotrului.


Rânca.


Începuturile acestui drum sunt îndepărtate. Se spune că a fost construit de legiunile romane în timpul războaielor cu dacii, motiv pentru care pe unele hărţi de istorie este trecut sub denumirea de "coridorul IV strategic roman".
Potrivit altor surse, şoseaua a fost construită şi pietruită de nemţi în timpul primului război mondial, din raţiuni militare, însă a fost foarte puţin folosită. Transalpina a fost reconstruită în perioada interbelică şi dată în folosinţă în 1935, când a fost inaugurată de regele Carol al II-lea motiv pentru care i se mai spune şi "Drumul Regelui".
Drumul a mai fost reabilitat în timpul celui de-al doilea război mondial, cănd, din nou nemţii aveau nevoie de această cale de acces, bineînțeles, din motive militare.
                        
Eu am venit dinspre Voineasa, pe malul lacului Vidra până la Obârşia Lotrului. Am încercat să găsesc aici un loc de campare, dar era sfârşit de săptămână şi multă, multă lume căuta să facă acelaşi lucru. Pădurea de brad e foarte deasă şi poieniţele-s  puţine. Aşa că am renunţat şi am urcat spre lacul Oaşa Mică prin pasul Tărtărău, printre munţii Sureanu şi Lotrului. S-a dovedit o alegere bună. Am trecut şi pe Valea Frumoasei, loc devenit cunoscut datorită scrierilor lui Mihail Sadoveanu din Povestirile de la Bradu-Strâmb, dar şi din cele ale lui Ionel Pop, care, într-una din relatările sale spunea: “Cu maestrul Sadoveanu am mai făcut eu în trecut asemenea evadări în sălbăticiune şi îi cunoşteam şi iscusinţa şi plăcerea preparării ambroziei: păstrăvi proaspeţi la frigare sau înfăşuraţi în frunză de brustur şi îngropaţi în grămăjoara de jar”.
Fermecaţi de zonă, şi-au arendat aici un teren de vânătoare şi pescuit şi fiecare a construit câte o casă de vacanţă, cunoscute în literatură drept căsuţele de la „Izvorul de Argint“ şi de la „Bradu Strâmb“.


La baraj am ales drumul spre Luncile Prigoanei şi undeva pe lăngă mânăstirea Oaşa, aproape de Valea Prigoanei am găsit un loc pe malul apei.
Dimineaţă... bucuria sufletului.
Deschid fermoarul cortului, încet, încet, să nu tulbur liniştea...


Pentru cazare sunt câteva cabane în Luncile Prigoanei, cabana armatei Şureanu, zece kilometri mai sus, apoi ar mai fi cabana Oaşa pe marginea lacului, pe şosea, înainte de baraj.  Mai este una în Obârşia Lotrului şi bineînţeles mai multe în Rânca.
La întoarcere am ales drumul spre Sebeş, ce trece prin Şugag, o cochetă aşezare de-a lungul văii Sebeşului şi Căpâlna, cu un popas pe malul lacului Tăul Bistrei, apoi cu un altul pentru a vizita cetatea Câlnicului.


                                                   Cetatea Câlnic

  Cetatea Câlnic este unul dintre cele mai interesante monumentele de arhitectură  din România, ocupând un loc aparte între fortificaţiile ridicate de saşii transilvăneni. Specificitatea monumentului constă în combinaţia dintre resedinţă nobiliară, având ca simbol donjonul, şi fotificaţia comunitaţii sateşti libere, a carei intervenţie constructivă este marcată de cămările adosate zidului de incintă. Evident, cele doua aporturi (al familiei nobiliare şi al comunitaţii sateşti) au fost succesive în timp, pe parcursul epocii medievale.

              

Valoarea istorica a ansamblului de arhitectură, la care se adaugă starea buna de conservare, au fost motive importante pentru includerea acestuia pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Construită iniţial ca resedinţă nobiliară, în ultima treime a secolului al XIII-lea, de către comitele Chyl de Kelling (pomenit documentar la 1269), Cetatea din Câlnic a fost concepută cu un masiv turn locuinţă de plan rectangular, protejat de o incinta ovală, fortificată cu un turn de apărare spre sud şi un turn al porţii în partea nordică. Sistemul de apărare era întregit de şanţul cu apă ce înconjura cetatea. Donjonul mai păstrează bolta semicilindrică de la nivelul pivniţei, iar la etaj, în sala principală, se pot observa urmele vechiului şemineu. Pe latura estică a construcţiei se află o bifora (fereastră realizată din piatră profilată), element de plastică arhitectonică databil la sfârşitul romanicului şi începutul goticului.

Reşedinţă a nobililor saşi până în 1430, cetatea a fost vândută de ultimii descendenţi ai familiei nobiliare comunitaţii ţăranilor din Câlnic, care, în prima jumătate a secolului al XVI-lea, au început înălţarea unei noi centuri de ziduri, au fortificat turnul porţii cu o barbacană, iar în curtea interioara, pe fundaţiile unei construcţii mai vechi, au ridicat o capelă.
În interiorul capelei se conservă fragmente de frescă de la începutul secolului al XVI-lea, iar pe latura de vest se păstrează tribuna de lemn, decorată cu panouri pictate în stilul floral renascentist de factură populară, datată în 1733. În curtea interioară au fost construite, de-a lungul zidurilor, cămări de provizii pentru vremuri de restrişte. Ridicarea celei de-a doua incinte în secolul al XVI-lea a necesitat supraetajarea donjonului (devenit simplu turn de apărare) cu două niveluri, atingând o înalţime de peste 20 de metri, asigurând astfel eficienţa armelor de foc dincolo de zidul exterior.

Cetatea a fost restaurata între anii 1961 - 1964. În apropierea cetaţii se află fosta casa parohială evanghelică, edificiu ridicat în secolul al XVI-lea şi mărit la 1779. Urcând pe alee, pe lângă casa parohiala, se ajunge la biserica mare a saşilor, amplasată în mijlocul cimitirului. Construită în secolul al XVI-lea, de către comunitatea sătească, Biserica din deal a fost mult transformată trei secole mai târziu având acum o înfaţişare neogotică.
 În cor se păstrează câteva elemente de sculptură din faza iniţială: doua tabernacole şi portalul sacristiei, precum şi coloane angajate ce sustineau o bolta (acum disparută). Tot aici se află doua strane baroce pictate, databile în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Tribuna vestică a bisericii adăposteşte o orgă datând din 1867 (constructor Carl Hesse, Viena).

Cetatea Câlnic, împreuna cu celelalte monumente istorice, au fost concedate Asociatiei "Ars Transsilvaniae" România prin bunavoinţa Episcopiei Evanghelice C.A. din România şi formeaza Centrul Cultural International, patronat de Institutul de Arheologie şi Istoria Artei al Academiei Romane din Cluj-Napoca.

Harta Transalpina Lacul Oaşa Mică
click pe imagine pentru a mări

2 comentarii:

  1. Am dat intamplator de site-ul dvss : dincolo de harti.
    Foarte frumos si cu informatii sumare dar cele mai semnificative.
    Felicitari din toata inima. si multumiri ptr ca , uite , sunt printre beneficiarii stradaniei si bunavointei dvs de a ne transmite si noua calatorilor , cele vazute si comentate de dvs.

    RăspundețiȘtergere