miercuri, 4 mai 2011

Corbii de Piatră, monastirea cioplită în stâncă - Argeş


Drumul care leagă Curtea de Argeş de Câmpulung are ceva aparte şi sigur nu calitatea asfaltului mă îndeamnă să spun asta.

Partea de sus a judeţului este brăzdată de nenumărate văi tăiate de apele grăbite, care curg dinspre munte. De-a lungul lor au apărut aşezările şi căile de legătură dintre ele, pe valea Topologului, a Argeşului, Vâlsanului, Doamnei, Brătiei, Târgului şi a Argeşelului.

De fapt, pe aici, toate drumurile însemnate curg dinspre munte, mai puţin şoseaua dintre cele două vechi cetăţi de scaun ale Valahiei, care parcă, împotriva firii, se încăpăţânează să urce şi apoi să coboare fiecare deal care margineşte drumurile fireşti întemeiate de ape.
Mai întâî te poartă-n recunoaştere şerpuit printre coline şi din vârf îţi arată tabloul, apoi, în vale, pe neştiute, te face parte din el.

De fiecare dată, de sus, imaginea e alta. Astă iarnă, deasupra Domneştiului, pe valea Doamnei, vedeam doar albul calm al zăpezii, iar casele înşirate de-a lungul văii erau doar nişte puncte mici ce pufăiau fumul din sobe, acum, în primăvară, văd o revoltă a culorilor, pomii sunt înfloriţi, iarba a înverzit, e multă animaţie şi parcă totul străluceşte.

De aici, din vale, începe drumul spre Corbi, o veche aşezare pomenită în hrisoavele cancelariei voievodului Vladislav al II-lea pe la 1456.
În aceste cărţi domneşti se recunoştea dreptul de proprietate al jupânului Mogoş asupra "Corbilor toti, pe Aghis in jos".


Poveştile spun că pe la 1400, tatăl celui care mai târziu avea sa fie ştiut ca Iancu de Hunedoara, cneazul Voicu Corvin, stăpânea întreaga moşie a Corbilor.
Şi pentru că pe blazonul familiei Corvineştilor era un corb cu un inel de aur în cioc, locul şi-a căpătat numele, însă, mult mai probabil denumirea satului îşi are obârşia în prezenţa păsărilor care vieţuiau pe stâncile abrupte din jurul văii râului Doamnei.

În anul 1512, monahia Magdalina, soţia boierului Hamza Comisul, proprietarul moşiei Corbilor, înfiinţează mânăstirea Corbii de Piatra, pe care o închină domnitorului Neagoe Basarab.

Tot poveştile grăiesc că pe aceste meleaguri, s-ar fi retras pâlcuri ale armatei lui Mihai Viteazul, după ce voievodul a fost ucis, sau, că aici, Doamna Clara, soţia lui Alexandru Basarab a întemeiat un puternic centru catolic.
Altele spun despre Zdrelea Haiducul, născut aici, în 1790, şi cum din slugă la boier, s-a făcut popă şi după ce s-a răspopit a ajuns capitan în oastea lui Tudor Vladimirescu, iar după moartea acestuia la Golesti, a ajuns haiduc cu multă faimă prin partea locului.
Dar, poveştile-s multe...

E un loc neobişnuit, parcă din alte vremuri, ar putea fi decorul unui film despre începuturile lumii. Îmi închipui că poate aici, geţii lui Dromichete ,,regele din cer", învingătorul lui Lisimah, îşi proslăveau zeii închinându-se lui Zamolxe, aducându-i ofrande. 

Când de abia te obişnuieşti a vedea forme molcome de sub munte, învelite în pajişti şi păduri, sare din senin o stâncă neobişnuită. Locul ei pare că nu este acolo, cineva a trecut şi a pierdut-o din desaga cu care cobora din munte.
Când şi-a aşezat culcuşul bine, stânca s-a prefăcut în bisericuţă, nimic mai potrivit...  De vii să vezi nici nu-ţi poţi închipui că lucrurile ar putea sta altfel.

N-ai cum să o treci neobservată intrarea în biserică, te urmează de-a lungul drumului până departe, așa cum te-a întâmpinat, devreme, încă de la intrarea în sat.


De te opreşti să vezi biserica mai de aproape (şi nu ai cum altfel), treci şi pe la mama Uţa.
Căsuţa ei albastră stă chiar sub stâncă.

Este bogată bătrâna. Are partea ei de stâncă, cu scobituri darnice în care-şi gospodăreşte acareturile, cu propria ei cascadă, cu un ochii de apă şi mulţi, mulţi ani.
De intri cu ea în vorbă te pofteşte să-i vezi căsuţa cu cerdac, cu tindă şi două încăperi micuţe, cu ferestre mici cu cercevele, cu mireasmă de vremuri vechi ce nu le mai întâlneşti prin tot locul.


Nu te opri din drum, la doi paşi mai sus este Nucşoara. Poţi lăsa în urmă poveştile cu domni şi haiduci din vechime şi în vatra satului găseşti ca-n orice loc, o bisericuţă veche ca şi el, în jurul căreia stă liniştit cimitirul. Pentru cei ce ştiu, sau pentru cei ce vor să ştie, cu puţină trudă afli locul în care şi-a găsit liniştea Elisabeta Rizea şi familia Arnăuţoiu, haiducii noi, eroi, azi tot mai puţin ştiuţi.


Hartă mânăstirea Corbi de Piatră, Nucşoara.
click pe imagine pentru a mări

3 comentarii:

  1. E frumoasa...foarte frumoasa si impresionanta Manastirea...

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, e frumoasă. Şi sunt multe locuri asemenea prin partea asta, mai jos de Făgăraş.

    RăspundețiȘtergere
  3. E foarte interesanta! Foarte frumoase pozele!

    RăspundețiȘtergere