marți, 31 august 2010

Cerna Sat, o localitate dintr-o altă lume - Valea Cernei. Cheile Corcoaiei.


În Cerna Sat am ajuns, în drum spre Cheile Corcoaiei, pe o şosea modernizată undeva prin statisticile oficiale.
În lumea reală, însă, e doar un drum forestier. Poartă numele de DN 66a şi ar fi trebuit să lege Valea Jiului de Băile Herculane, însă soarta lui este destul de controversată.
Se spune că pe hărtie, prin 1999, a fost ridicat la rang de drum naţional, deşi era doar o cale pentru pădurari, pentru a se putea folosi fonduri europene în scopul modernizării. A primit şi un nickname, Transretezat, însă au apărut şi necazurile.  Impactul constuirii unei căi de legătură asupra faunei locale.
Green Peace, World Wildlife Fund şi Comisia Europeană au intervenit toate pentru oprirea lucrărilor în zona Câmpuşel. Şi lucrările s-au oprit. Undeva pe la coada barajului o bucată din şosea este prăbuşită.
Demult - atunci când a fost construit lacul de acumulare Iovanu de pe Valea lui Iovan - drumul  a fost asfaltat pe alocuri. Acum se văd mai văd doar oarece urme.
Din Cerna Sat, spre cea mai apropiată aşezare, cum se spune, mănânci mai multe pâini.
Până în Pades, comuna de care aparţine, sunt mai mult de cincizeci de kilometri. Oamenii locului scurtează calea de-a dreptul, prin pădure, pe potecă aşa că rămân doar douăzeci în trei-patru ore de mers repejor. Mobilul are semnal doar sus pe culme, în sat e o şcoală primară cu doar patru copii, iar în grădiniţă sunt doar cinci, poştaşul vine doar o dată pe lună, atunci când aduce pensiile, nu e dispensar, biserică şi nici magazin, doar vreo două birturi.
Şi împotriva tuturor neajunsurilor oamenii se încăpăţânează să rămână aici.




Peisajul e încântător, în stânga munţii Cernei, în dreapta munţii Mehedinţilor.
Cănd mai sunt 25 de kilometri până în Herculane, pentru a ajunge la cheile Corcoaiei, trebuie să urmezi drumul din dreapta, cel numit mai sus TransRetezat. Imediat incep cheile Bobotului şi pe lângă apa Cernei, după 18 kilometri urmează Cerna Sat. Puţin mai sus, spre lacul Iovanu, dupa zece minute apar cheile Geonoaiei.
Aici s-a întâmplat un fenomen ciudat. Parcă un şuvoi, o bilă fierbinte a sfredelit stânca muntelui, iar în urmă a rămas un tunel de câteva sute de metri uimitor de bine şlefuit.
Legenda spune că demult, demult, pe undeva pe aici a poposit Hercule - numit de localnici Iovan Iorgovan - în urmărirea Hidrei, care fuge şi se ascunde în munţi, prin partea Cloşanilor. Acolo, sus pe Muntele Oslea, Iovan îşi încearca paloşul pe o stânca uriaşă pe care o spintecă şi aşa a apărut Podul lui Dumnezeu de la Ponoarele.
În Cheile Corcoaiei sau la Cheile lui Hercule, cum mai e numit locul, are loc prima luptă. Dupa ce Hercule îi taie unul dintre cele cinci capete, hidra străpunge muntele şi fuge cu speranţa că va ajunge să se scalde din nou într-unul din cele şapte izvoare pentru a-şi reface forţele. În urma sa rămân aceste stranii chei meşteşugit săpate în stâncă.
Finalul e binecunoscut, Hercule ajunge înaintea Hidrei la izvoare, se scaldă în apa dătătoare de puteri şi învinge.


Harta Valea Cernei        
click pe imagine pentru a mări

3 comentarii:

  1. Bună dimineața! Am o întrebare, de unde se începe mersul pe jos până la Cheile Corcoaiei și cam cât durează (în partea dinspre Băile Herculane)?
    Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dinspre Herculane sunt cam 25 km de asfalt si vreo 18, spre Lacul Iovanu neasfaltati. Drumul nu-i asa de bun, dar, incet se poate parcurge fara probleme.
      Pe jos nu este nevoie sa mergi, drumul trece chiar pe langa chei la iesirea din Cerna Sat.
      In chei se merge pe jos. insa sunt scurte, au doar doua sute de metri.

      Ștergere
  2. Am fost acum doi aniin vizita pe Valea Cernei si am stat peste noapte intr-o casa turistica chiar deasupra lacului Cerna cu gandul sa ramanem o singura noapte,dar a fost atat de frumos incat am ramas trei nopti,a fost f.frumos.

    RăspundețiȘtergere