sâmbătă, 23 octombrie 2010

Sighişoara, oraşul cetate - Schäßburg

                                           

Este unul din puţinele oraşe din Transilvania ce mai păstrează şi astăzi patina evului mediu şi printre ultimele cetăţi locuite din sud-estul Europei.
Aici încă poţi păşii pe străduţe pavate cu piatră de râu, te poţi strecura pe lângă zidurile înalte ale caselelor vechi, cu etaj şi, în închipuire, poţi respira aerul medieval al vremurilor trecute. Unele clădiri au peste 300 de ani vechime. Şi bineînţeles fiecare are o poveste.
 
Strada Şcolii urcă spre dealul cu acelaşi nume, având la capătul ei portalul de intrare al vestitei scări acoperite, din lemn. Construită in 1642 si numărând 175 de trepte, scara este o prelungire aproape firească a şcolii, permiţând elevilor liceului “J. Haltrich”, precum şi vizitatorilor Bisericii din Deal, accesul direct până la platoul din vârful dealului, ajutând astfel urcarea sau coborârea, dificilă mai ales pe timpul iernii.


Biserica a fost construită înainte de 1345. A fost realizată iniţial în stil romanic şi, după Reformă, când saşii transilvăneni au trecut la lutheranism a fost refăcută în stil gotic. Interiorul bisericii este decorat cu sculpturi în stil gotic flamboyant şi picturi murale realizate spre sfârşitul secolului al XV-lea.
Altarul, compus din mai multe panouri pictate ( poliptic) este închinat Sfântului Martin, iar mobilierul din lemn, decorat în tehnica sculpturală a intarsiei, în stilul Renaşterii, a fost creat de meşterul tâmplar Johannes Reichmuth, tot el realizând şi stranele bisericilor din Biertan, Bazna sau Băgaciu
Aici, în 1506, s-a reînoit Fraterna Unio, cunoscut în istorie ca Unio Trium Nationum.
Pactul de ajutor reciproc încheiat în timpul răscoalei de la Bobâlna din 1437 între marea nobilime, cler, orăşenii saşi şi răzeşii secui, stabilea înlăturarea completă a drepurilor iobagilor şi excludea în mod tacit grupul etnic român de la orice formă de participare politică sau socială, fiind astfel consideraţi doar o naţiune tolerată.
Pretul de intrare in biserica este de 2 lei pentru adulti, iar pentru copiii de 1 leu.





Casa cunoscută astăzi sub numele de Vlad Dracul este, se pare, cea mai veche construcţie din Cetatea Sighişoarei păstrată până astăzi. Ca dovadă stă bolta semicilindrică din piatră de râu de la parterul clădirii, datată în secolul al XIV-lea. Numele clădirii se leagă de perioada 1431 şi 1436, când Vlad al II-lea, supranumit Dracul, cavaler al ordinului Dragonului, s-a aflat la Sighişoara în aşteptarea urcării pe tronul Ţării Româneşti. Aici s-a născut în 1431 fiul său, Vlad Ţepeş.


Hartă:                          click pe imagine pentru a mări

2 comentarii:

  1. Trebuia să începi albumul cu o vedere de ansamblu al cetăţii, asta ca să dai o impresie bună restului de poze care reprezintă o înşiruire de locuinţe pe nişte străduţe.
    Dacă n-aş şti cum arată această cetate, n-aş vizita-o pe baza albumului vizionat.

    RăspundețiȘtergere
  2. Repet comentariul. Albumul trebuia să-l începi cu o vedere de ansamblu al cetăţii.Am fost aici şi ştiu că este foarte frumos, însă pe baza pozelor prezentate , eu n-aş vizita aceste locuri.

    RăspundețiȘtergere