Se afișează postările cu eticheta Alba. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Alba. Afișați toate postările

luni, 14 martie 2011

Padiş, poarta spre rai - Apuseni trip(VI)

                                                             imagini: om bun
Gata, lăsăm în urmă Cheile Galbenei şi ne grăbim spre Padiş. E trecut de ora prânzului şi dacă aş încerca să definesc starea noastră de spirit, cred că cele mai potrivite cuvinte ar putea fi, mi-e o foame de nu am unde să dorm la noapte. Planează aşa încet, mocnit o incertitudine legată de cele două nevoi esenţiale umane. Nu avem nici o rezervare şi din informaţiile pe care le am nu-s mai mult de două-trei opţiuni acolo unde vrem noi să ajungem.

luni, 21 februarie 2011

Groapa Ruginoasa, Peştera Urşilor - Apuseni trip (IV)

                                                      
Drumul dintre Arieşeni şi Ştei a avut o savoare aparte.
Aburi albi, lăptoşi, de ceaţă se învârt în jurul nostru, cuprind molatic pădurea, apoi se împrăştie, fără grabă, pudic. Formele-s doar o bănuială, conturul încearcă să se aşeze.
Vremea s-a schimbat încă o dată şi a început să plouă uşor, aşa încât, pe valea Arieşului Mare, din mersul maşinii răsfoim încet cu privirea imaginile care alunecă printre picăturile ce se lungesc pe geam.

luni, 24 ianuarie 2011

Gârda de Sus, Peştera Gheţarul Scărişoara - Apuseni trip (III)

                                                 
Lăsăm în urmă Roşia Montană şi drumul se alătură ocolişurilor potolite ale râului Abrud.
Din Câmpeni începe valea întinsa a Arieşului. Deschiderea e alta, la fel şi priveliştea. Câmpeniul nu-i prea mare. Îmi plac mult orăşelele. Sunt ca o oglindă mare, te vezi mai bine în ea, din orice loc.
De undeva de sus, înainte de intrarea în oraş, cuprind cu ochii intreg ţinutul, în stănga, în amonte spre Vadu Moţilor, în dreapta, drumul spre Baia de Arieş, iar în mijloc Câmpeni, inima Ţării Moţilor.
Aici, în 1782 are loc întâmplarea cunoscută ca ,, spargerea buţilor de la Câmpeni",

marți, 18 ianuarie 2011

Roşia Montană - Apuseni trip (II)

        

De-a lungul şoselei sunt grămezi mari de steril ca nişte munţi din loc în loc. Drumul spre Roşia Montană, foarte bun, probabil asfaltat recent (2010), urmează cursul râului Roşia ce îşi face loc potolit, printre dealuri. Apa e roşie.

                                                  

joi, 25 noiembrie 2010

Întregalde - Apuseni trip (I)


Cred că o călătorie prin Apuseni naşte aceleaşi emoţii ca cele ale împătimitului de automobile ce răsfoieşte revista în care apar ultimele modele. Sau poate fi îndrăgostitul de modă, muzică, gadget-uri...
Aici poţi vedea, uşor, pagină cu pagină, catalogul cu peisaje. Şi primeşti la schimb bucurii pentru suflet. Probabil de asta vacanţele sunt atât de importante. Nu-mi amintesc prea multe despre zilele în care am obţinut lucruri materiale, însă mă aprind de fiecare dată când povestesc de locurile pe care le-am văzut.
Acum doi ani am răsfoit prin albumul cu peisaje al Apusenilor.
Traseul a fost acesta:

vineri, 13 august 2010

Lacul Oaşa Mică - Şugag - Cetatea Câlnic


Acasă cod portocaliu, de caniculă, în Sureanu avertizare meteo de furtună. Sosea acceptabilă, priveliste superbă, linişte.

Drumul face parte din DN67c, Transalpina şi  face legatura între oraşele Sebeş din judeţul Alba şi Novaci din judeţul Gorj. Între Obarşia Lotrului şi Lacul Tău Bistra înca se mai lucrează pe anumite porţiuni, dar se circulă bine.