Corbii de Piatră, monastirea cioplită în stâncă - Argeş

Drumul care leagă Curtea de Argeş de Câmpulung are ceva aparte şi sigur nu calitatea asfaltului mă îndeamnă să spun asta.

Partea de sus a judeţului este brăzdată de nenumărate văi tăiate de apele grăbite, care curg dinspre munte. De-a lungul lor au apărut aşezările şi căile de legătură dintre ele, pe valea Topologului, a Argeşului, Vâlsanului, Doamnei, Brătiei, Târgului şi a Argeşelului.

De fapt, pe aici, toate drumurile însemnate curg dinspre munte, mai puţin şoseaua dintre cele două vechi cetăţi de scaun ale Valahiei, care parcă, împotriva firii, se încăpăţânează să urce şi apoi să coboare fiecare deal care margineşte drumurile fireşti întemeiate de ape.

Conacul Vlădescu din Hârtieşti - Argeş

                                      

De fiecare dată când trec printr-o localitate mică, din goana maşinii, încerc să găsesc ceva, uneori chiar un lucru neînsemnat, care mai târziu ar fi de ajuns să-mi amintească de locul acela.

Ar putea fi despre bunăstarea celor care trăiesc aici şi asta se vede prin felul în care sunt rânduite gospodăriile, pe feţele oamenilor sau doar privind starea clădirilor vechi.

Ele scriu povestea, istoria vremurilor trecute, iar atunci când sunt preţuite, singure reuşesc să atribuie o identitate, pot fi o emblemă a aşezării.

Alteori sunt doar nişte ruine despre care doar bătrânii satului mai pot povesti câte ceva.

Mânăstirea Robaia, Muşăteşti - Argeş

Într-un tur prin nordul judeţului Argeş am trecut prin multe locuri despre care nu se  aminteşte destul de puțin în prezentările turistice.
În Ţara Loviştei, prin Sălătrucu, prin paradisul de pe Valea Topologului, spre Iezer, pe valea Bratiei sau în vizita pe la numeroasele mânăstiri din preajma fostei capitale a Ţării Româneşti.
Aşa am ajuns în Corbi de Piatră, Slănic, Aninoasa, Văleni, Ciocanu sau Nămăieşti.

Undeva, la 25 km de Curtea de Argeş, urmând calea Câmpulungului, se află mânăstirea Robaia. Din Muşăteşti, pe un drum subţirel ce trece prin satul Robaia şi apoi alunecă uşor printre dealurile aflate de-a lungul râului cu acelaşi nume, se ajunge în faţa mânăstirii.
Un loc liniştit pentru tihna sufletului.

Negoţul în Bucureştiul de altădată

Am citit despre Bucureşti, aşa cum apare el din articolele apărute în săptămânalul "Realitatea Ilustrată' din anul 1935 şi iată ce se scrie despre "Uliţa Colţii" şi despre negoţul bucureştean de acum 250 de ani.

Dinspre Vidraru spre Bâlea, prin Transfăgărăşan

Despre lacul Vidraru şi Transfăgărăşan ar fi multe de spus.
Fiind din Piteşti, acesta a fost de foarte multe ori destinaţia preferată. Am fost la cabana Cumpăna de mai multe ori, am dormit în cort în foarte multe locuri de pe marginea lacului, ba chiar am lucrat câteva luni pe aici.
Acum însă doar o prezentare sumară, puţin cam impersonală. dar cu alt prilej, probabil o nouă vizită, o să incerc o descriere mai detaliată.

Palatul Cantacuzino - Micul Trianon din Floresti.

În drum spre Slănic Prahova, în dorinţa de a evita aglomerația din Ploiesti, dar şi pentru ca pe hartă am găsit câteva locuri, foste moşii ale familiei Cantacuzino, numai potrivite de vizitat intr-o zi de duminica, am ajuns în comuna Floreşti.

Aici înca se mai află, probabil nu pentru multă vreme, ruinele palatului Cantacuzino, Micul Trianon sub numele de alint de acum aproape un secol.

Surpriza a fost destul de mare, probabil pentru că de cele mai multe ori denumirile fastuoase nu au fost acoperite de realitate, dar acum însă...

Poienari, cetatea ridicată din păcatul trădării boierilor munteni

Dacă treci de Căpăţâneni, dinspre Curtea de Argeş spre barajul Vidraru, nu ai cum să nu vezi, pe lângă nori, printre culmile inalte şi abrupte croite de râul Argeş, o zidire. Cocoţată pe vârful pintenul stâncos se vede cetatea Poienari.