Cetiniţă, cetinioară.

                             

Vine Crăciunul.
Sărbătoarea de Crăciun.
Împăcare, gânduri frumoase, bucurie, speranţe
 ... şi colindele lui Ştefan Hruşcă din seara de Ajun!
Cum altfel?

Întregalde - Apuseni trip (I)

Cred că o călătorie prin Apuseni naşte aceleaşi emoţii ca cele ale împătimitului de automobile ce răsfoieşte revista în care apar ultimele modele. Sau poate fi îndrăgostitul de modă, muzică, gadget-uri...
Aici poţi vedea, uşor, pagină cu pagină, catalogul cu peisaje. Şi primeşti la schimb bucurii pentru suflet. Probabil de asta vacanţele sunt atât de importante. Nu-mi amintesc prea multe despre zilele în care am obţinut lucruri materiale, însă mă aprind de fiecare dată când povestesc de locurile pe care le-am văzut.
Acum doi ani am răsfoit prin albumul cu peisaje al Apusenilor.
Traseul a fost acesta:

Mânăstirea Neamţ - cel mai vechi aşezământ monahal din Moldova

Călătoriile de sfârşit de săptămână au un farmec aparte.
Pregătirile sunt scurte. Apare ideea, stabileşti destinaţia, cauţi pe net câteva cuvinte care să te lămurească despre istoria aşezărilor prin care treci  şi pleci.
Întotdeauna este o călătorie pentru suflet. Sunt locuri prin care am mai fost şi totuşi de fiecare dată parcă-i altfel. Chiar şi frunzele au altă culoare.

Mânăstirea Robaia, Muşăteşti - Argeş

Într-un tur prin nordul judeţului Argeş am trecut prin multe locuri despre care nu se  aminteşte destul de puțin în prezentările turistice.
În Ţara Loviştei, prin Sălătrucu, prin paradisul de pe Valea Topologului, spre Iezer, pe valea Bratiei sau în vizita pe la numeroasele mânăstiri din preajma fostei capitale a Ţării Româneşti.
Aşa am ajuns în Corbi de Piatră, Slănic, Aninoasa, Văleni, Ciocanu sau Nămăieşti.

Undeva, la 25 km de Curtea de Argeş, urmând calea Câmpulungului, se află mânăstirea Robaia. Din Muşăteşti, pe un drum subţirel ce trece prin satul Robaia şi apoi alunecă uşor printre dealurile aflate de-a lungul râului cu acelaşi nume, se ajunge în faţa mânăstirii.
Un loc liniştit pentru tihna sufletului.

Biserica fortificată din Hărman - Honigberger Kirchenburg

                                                          
Nu departe de Braşov, la doar zece kilometri, în curbura Carpaţilor ajung în mica şi  cocheta aşezare numită Hărman. Străzi largi, cu trotuar, care parcă-mi arată direcţia spre centrul aşezării, case frumoase cu porţi mari săseşti.
Îmi trece prin minte aceiaşi întrebare. De fiecare dată!
O fi cu supărare dacă bat la poartă?
... Spun frumos bună ziua şi rog să mă lase să văd ce-i în spatele intrării!

Negoţul în Bucureştiul de altădată

Am citit despre Bucureşti, aşa cum apare el din articolele apărute în săptămânalul "Realitatea Ilustrată' din anul 1935 şi iată ce se scrie despre "Uliţa Colţii" şi despre negoţul bucureştean de acum 250 de ani.

Sighişoara, oraşul cetate - Schäßburg

                                           

Este unul din puţinele oraşe din Transilvania ce mai păstrează şi astăzi patina evului mediu şi printre ultimele cetăţi locuite din sud-estul Europei.
Aici încă poţi păşii pe străduţe pavate cu piatră de râu, te poţi strecura pe lângă zidurile înalte ale caselelor vechi, cu etaj şi, în închipuire, poţi respira aerul medieval al vremurilor trecute. Unele clădiri au peste 300 de ani vechime. Şi bineînţeles fiecare are o poveste.
 

Curiozităţi ale istoriei, enclava Baarle

Undeva, la frontiera dintre Belgia şi Olanda (ce frumos se aude...  Pays-Bas!), se află o aşezare numită Baarle, împărţită între cele doua ţări, formată din doua comune: Baarle-Hertog din Flandra şi Baarle-Nassau, parte a provinciei Brabantul de Nord.
Nimic deosebit până acum. De-a lungul timpului au fost multe momente in care oamenii ce vorbesc acelaşi grai, parte a aceloraşi familii, au fost separaţi prin hotărâri arbitrare, fără nici o legătură cu voinţa lor.
Aici însă, surprinzător este felul in care s-a făcut delimitarea celor doua localităţi. Harta este un autentic puzzle, cu greu poţi desluşi conturul celor două state. Sunt 22 de enclave belgiene in spaţiul olandez şi 8 olandeze in partea belgiană, însă nu separate, ci unele sunt cuprinse intr-altele. Complicat... parcă te joci cu o Matrioşka.
O vizită în Baarle, poate fi considerată uşor o partidă de şotron! Iată cum este trasată linia de frontieră intre cele două ţări.

Gânduri şi peisaje de toamnă

                                                              

Biserica fortificată din Biertan - Bierthalm kirchenburg - Sibiu

                                                

Totul a început la Răşinari, prin care, în drum spre Păltiniş, am trecut acum 12 ani. Străzile mici cu case vechi,  frumos decorate şi sentimentul că istoria, aici,  poate fi respirată, mi-au trezit curiozitatea. Au urmat alte călătorii prin Mărginimea Sibiului şi mai târziu prin localităţile săseşti de pe valea Hârtibaciului şi din podişul Târnavelor.
Pentru mine, un inocent locuitor al Vechiului Regat, uimirea a fost imensa, probabil pe măsura ignoranţei, însă in timp, am incercat să văd şi să aflu cât mai multe despre această parte a Transilvaniei, marcată de conlocuirea de sute de ani a saşilor si a românilor.

Cetatea medievală Slimnic - Stolzenburg

                                                     imagini: om bun

Cu ceva timp în urmă, în drum spre Biertan, printre vechile aşezări săseşti, am ajuns în Slimnic.
În faţă, pe colina Burgbäsch ce domină aşezarea, se văd ruinele unei cetaţii cândva impunatoare.

Slimnicul se află pe şoseaua ce leagă Sibiul de Sighişoara, aşezată la marginea fostului Scaun al Sibiului, înainte de dealurile care-l despărţeau de Scaunul Mediaşului. Prima atestare documentară a localitaţii datează din anul 1282, sub numele dat de coloniştii saşi, Stolzenburg (Cetatea Mândră), când părintelui Reinaldus de Stolchumbrecht i se confirma de către Vatican drepturile de protopop.

Valea Cernei - Cascada Vânturătoare, Cheile Ţâşnei

                                                 
Din nou pe valea Cernei.
Poteca spre cheile Ţâşnei începe odata cu intrare în Caraş pe lângă pensiunea Dumbrava şi urcă greu (de fapt cred că eu am urcat greu!), prin pădure, aproape o jumătate de oră. Urmează cheile pe o potecă de piatră, cu hăul în dreaptă şi peretele abrupt în stânga. Nu-s lungi, au mai puţin de două sute de metri.
De sus se vede întreaga vale şi peste drum vârful Arjana din munţii Cernei. Şoseaua e un fir subţire. Trece un camion cu lemne, pare o jucărie. Peste tot în jur e numai piatră şi din loc în loc, parcă nefiresc, pe stânca aproape perpendiculară, sunt înfipţi copacii. Mă întreb cu ce se hrănesc. Ăsta-i este pinul negru bănăţean, un fel de minune a naturii. Monşer, curat din piatră seacă!

Prin grădina Edenului - Cascada Beuşniţa, Ochiul Beiului, Cheile Nerei

                                             

Spre Cheile Nerei se ajunge dinspre Oraviţa, prin Răcăşdia, Ciuchici şi apoi Potoc. Mai jos e o hartă. De aici până la Podul Beiului sunt doi-trei kilometri. Până aici drumul e asfaltat. De aici începe Rezervația Cheile Nerei.
Dacă mergi spre stânga, pe un drum neasfaltat accesibil cu maşina, se ajunge la pescarie, de unde, pe jos prin pădure, după vreo jumătate de oră de mers apare lacul Ochiul Beiului, iar câteva sute de metri mai sus cascada Beuşniţa.
În dreapta încep Cheile Nerei şi cale de douăzeci de kilometri. din aval spre amonte urmezi firul apei.
Tot de la Podul Beiului se poate ajunge în Sasca Montană, pe potecă, prin calea numită La Tunele. Aici sunt şase tunele relativ scurte, în forma trapezoidală, asemănătoare cu cele din mina romană de la Roşia Montană, săpate de locuitori în vechime pentru a scurta distanţa.
Mult verde, aer curat, linişte, ciripit de pasărele, clipocitul apei, albastrul uimitor şi pe deplin surprinzător de la Ochiul Beiului. Beţie de culori.

Sasca Montană - La Moara Veche

                                                    

Un loc deosebit, departe de zgomotul oraşului, foarte departe.
În jur, pe o distanţă de aproape o suta de kilometrii nu se aude forfota citadină a marilor urbe. Din mersul maşinii fur imagini. Văd mici cătune, doar căteva pâlcuri de case, Ciuchici, Macovişte, Mogodinţ, Potoc...
Sunt aşezări de oameni simpli, surprinşi de viteza timpului, încremeniţi de vremuri, primindu-şi doar rolul rămas liber, cel de privitor. Ar putea fi doar o impresie.
 

Morile de apă din valea Rudăriei - Eftimie Murgu

                                                   

Pornesc din Herculane spre Caranşebeş şi după dealul Cornea la prima   intersecţie, mă abat din drumul principal pe şoseaua spre Anina. De   aici începe Ţara Almăjului, o depresiune prizonieră între munţi,   Semenicul, Aninei, Locvei şi Almăjului înghesuind-o din toate părţile.  De  fapt izolarea transcende geografiei. Fără cale ferată, fără oraşe,  fără  activitate industrială, cu o comună, Bozovici, ca şi capitală a   almăjenilor, lucrul pământului a fost şi a rămas principală   ocupaţie. Drumul până la Rudărie e o desfătare. Cu multe fâneţe, păşuni,   lunci, livezi aşezate ca într-un puzzle îndoit peste dealuri, cu   ocolişuri line ale şoselei şi cu un potop de culori de toamnă timpurie. Încântător! 

Banat trip - călător prin România

                                                  

Traseul poate părea un pic cam lung pentru cele cinci zile de călătorie, dar locurile sunt bogate în peisaje şi tot ce ai de facut este să privesti.
Plecarea din Piteşti, apoi Dealul Negru, Râmnicu Vâlcea, dealurile din Costesti de unde se vede masivul Buila-Vânturăriţa, Horezu, cu drumul şerpuit printre coline şi cu tabloul Parângului în partea dreaptă.

Castelul Huniazilor din Hunedoara

                                                      

Castelul Corvinilor sau castelul Huniazilor este cel mai important monument de arhitectură gotică din Transilvania. A fost ridicat în secolul XV de către Iancu de Hunedoara, în apropierea unei vechi fortificaţii de pământ, pe o stâncă la picioarele căreia curge pârâul Zlaști.  E o construcție impunătoare, cu acoperişuri înalte și frumos colorate, cu turnuri și turnuleţe, ferestre și balcoane împodobite cu dantelărie din piatră cioplită.

Castelul Bánffy de la Bonțida

                                                        
Dacă mergi dinspre Cluj-Napoca spre Baia Mare, la 25 de km de oraş, în Câmpia Fizeşului, undeva în dreapta în depărtare, se vede o aşezare. Este comuna Bonţida, în care merită să faci un scurt popas pentru a vizita castelul Bánffy. De fapt ruinele pentru că lucrările de restaurare sunt în curs.

Cetatea medievală Prejmer - Kirchenburg Tartlau

Prejmerul, se află în Ţara Bârsei, pe drumul dintre Braşov şi pasul Buzăului și este o localitate veche,  în care arhitectura străzilor, cu spaţii generoase şi piată centrală, aminteşte de timpurile, de acum trecute, însă infloritoare, în care modul de organizare al comunităţii, pe principii săseşti,  asigura parcă prosperitatea şi traiul bun al locuitorilor.
Acum timpul parcă a stat, sau poate doar leneveşte un pic. Rămâne însă impunătoarea biserică cetate din mijlocul localității marturie pentru vremurile amintite.

Podul lui Dumnezeu din Ponoarele

Legendă spune că, de mult, aici, sălăşuia un duh necurat, chiar în peştera din Ponoare. Săturându-se de răul pe care acesta îl făcea, oamenii i-au cerut lui Dumnezeu să-i scape de aghiuţă, iar Dumnezeu i-a ascultat şi a lovit cu palma tavanul peşterii, acesta prăbuşindu-se peste gura ei, formând podul. Cu toate acestea, necuratul a scăpat, ieşind pe sub

Mânăstirea Tismana, inima Olteniei - Gorj

                                              

Socotită de mulţi drept inima Olteniei, cu bastioane în colţurile proptite de zidurile medievale, mânăstirea Tismana este aşezată pe muntele Starmina, înconjurată de păduri şi pereţi abrupţi de stâncă, undeva la 30 de km de Tg Jiu.
Cel care a pus prima căramidă la construirea mânăstirii, cu sprijinul domnitorului Radu Negru, a fost un călugăr venit tocmai din ţinuturile macedonene, astfel,  la 15 august 1377 a fost sfinţită biserica, având hramul Adormirea Maicii Domnului.
După trecerea la cele vesnice a domnitorului, construcţia mânăstirii a continuat în vremea domniei fiilor săi, Dan I Basarab şi mai apoi Mircea cel Bătran.

Cerna Sat, o localitate dintr-o altă lume - Valea Cernei. Cheile Corcoaiei.

În Cerna Sat am ajuns, în drum spre Cheile Corcoaiei, pe o şosea modernizată undeva prin statisticile oficiale.
În lumea reală, însă, e doar un drum forestier. Poartă numele de DN 66a şi ar fi trebuit să lege Valea Jiului de Băile Herculane, însă soarta lui este destul de controversată.
Se spune că pe hărtie, prin 1999, a fost ridicat la rang de drum naţional, deşi era doar o cale pentru pădurari, pentru a se putea folosi fonduri europene în scopul modernizării. A primit şi un nickname, Transretezat, însă au apărut şi necazurile.  Impactul constuirii unei căi de legătură asupra faunei locale.
Green Peace, World Wildlife Fund şi Comisia Europeană au intervenit toate pentru oprirea lucrărilor în zona Câmpuşel. Şi lucrările s-au oprit. Undeva pe la coada barajului o bucată din şosea este prăbuşită.

Dinspre Vidraru spre Bâlea, prin Transfăgărăşan

Despre lacul Vidraru şi Transfăgărăşan ar fi multe de spus.
Fiind din Piteşti, acesta a fost de foarte multe ori destinaţia preferată. Am fost la cabana Cumpăna de mai multe ori, am dormit în cort în foarte multe locuri de pe marginea lacului, ba chiar am lucrat câteva luni pe aici.
Acum însă doar o prezentare sumară, puţin cam impersonală. dar cu alt prilej, probabil o nouă vizită, o să incerc o descriere mai detaliată.

Viscri - DeutschWeißkirch, micul secret al Transilvaniei

Undeva, pe drumul dintre Brasov şi Sighişoara, in comuna Bunesti, ferit de lume, la vreo 9 km de drumul naţional, am aflat un loc in care cu siguranta nu ai cum sa ajungi din întâmplare, ci doar dacă porneşti întocmai acolo. Un sat obişnuit, înconjurat de dealuri domoale pline de fâneţe, cu oameni simpli, uitat de vreme pe aici prin mijlocul ţării.

Lacul Oaşa Mică - Şugag - Cetatea Câlnic

Acasă cod portocaliu, de caniculă, în Sureanu avertizare meteo de furtună. Sosea acceptabilă, priveliste superbă, linişte.

Drumul face parte din DN67c, Transalpina şi  face legatura între oraşele Sebeş din judeţul Alba şi Novaci din judeţul Gorj. Între Obarşia Lotrului şi Lacul Tău Bistra înca se mai lucrează pe anumite porţiuni, dar se circulă bine.

Tudor Muşatescu, pictor al slăbiciunilor omeneşti (I)

Istoria doar se repetă.
Schiţele umoristice de mai jos, publicate în 1932, de Tudor Muşatescu, sub titlul Ale vieţii valuri, sunt de fapt câteva scrisori între corespondenţi de la aceea vreme, de prin părţile Argeşului şi ale Muşcelului.

Scrisori închipuite, "adrisanţi" necunoscuţi, personaje şi vorbe atât de contemporane!
De fapt o lectura plină de savoare. De fiecare dată.

  de Tudor Muşatescu

 

Dragă Tincuţo,                       

În discuţia ce-am început aseară despre iubire, dragoste şi amor, nu am putut să-mi exprim punctul meu de vedere, din cauza timpului nefavorabil de ploaie, ceea ce într-un gang cu atâta lume nu se poate vorbi.

Nu! N-ai dreptate.
Iubirea sufletească pe care o susţii tu, deşi ai un corp frumos, cu plimbări în grădini botanice, expresii, o bere, un fişic de alune etc., iubirea cu priviri optice in ochi şi mângâieri uşoare pe organism, nu poate fi iubire adevarată. 
Acest sentiment de platonism pe care-l susţii tu, nu poate fi un ce veridic decât în fragedă copilarie, ceea ce şi " Educaţia Sexelor" pe care cred c-ai citit-o, zice că are urmări de turburări mai târziu şi prin urmare e mai bine să uitam trecutul.
Căci unde am ajunge rămânând platonici? La ante, apud, adversus, sau mai pe româneşte, la o deposedare a lumii de copiii săi. 
Căci copilul din ce se naşte, ca instinct de conservare? Din bere? Din fişicuri cu alune? Din plimbări prin grădini? O! Nu! Copilul se naşte în baza legii gravitaţiunii universale, adică din împreunarea unui Eu, sau a unei Tu, cu altul.
Ori aici este punctul nevralgic jurist al neînţelegerii noastre.

Palatul Cantacuzino - Micul Trianon din Floresti.

În drum spre Slănic Prahova, în dorinţa de a evita aglomerația din Ploiesti, dar şi pentru ca pe hartă am găsit câteva locuri, foste moşii ale familiei Cantacuzino, numai potrivite de vizitat intr-o zi de duminica, am ajuns în comuna Floreşti.

Aici înca se mai află, probabil nu pentru multă vreme, ruinele palatului Cantacuzino, Micul Trianon sub numele de alint de acum aproape un secol.

Surpriza a fost destul de mare, probabil pentru că de cele mai multe ori denumirile fastuoase nu au fost acoperite de realitate, dar acum însă...

Curiozităţi în Parlamentul României. No comment.

In septembrie 2009, Adriana Saftoiu, a testat atentia colegilor de Parlament citind de la tribuna un discurs fara sens, in care a insiruit o serie de citate din oameni politici si jurnalisti americani, fara nicio legatura.

"Domnilor parlamentari,
Cea mai mare crestere a ratei saraciei in randul copiilor, in anii din urma, s-a produs in acele state in care nivelul ajutoarelor sociale este cel mai ridicat. Cele mai mici cresteri - de fapt, descresteri - ale ratei saraciei la copii au fost inregistrate in statele care limiteaza nivelul acestor fonduri.

Gând.

Se spune că dacă ungi cu dulceaţă o felie de pâine, aceasta va cădea pe covor întotdeauna cu partea unsă în jos.
Şi totuşi, într-o zi, cineva a scăpat pe jos o felie unsă cu dulceaţă, dar aceasta a căzut cu partea curată în jos. Foarte mirat, făptuitorul, practicant evreu, i-a scris rabinului despre cele întâmplate şi i-a cerut un punct de vedere.

După câteva luni de experimente, rabinul i-a răspuns că felia fusese unsă greşit...

Fatalitate sau nevoia de a scuza decizia prin ursită?

Saşii din Transilvania, o lume (aproape) dispărută.

Sunt fascinat de istoria saşilor. De felul lor de a-și întocmi rânduielile, de tradiţiile și de destinul lor. Le-am descoperit târziu aşezările, când nu mai erau locuite de ei..

Prin sate au rămas doar casele, mari, frumos ordonate de-a lungul drumului principal, cu acoperișuri de ţiglă roşie şi bineînţeles, biserica, întotdeauna în mijlocul așezării.

Au mai rămas regretele celor ce povestesc cu atâta  nostalgie de timpurile apuse de acum.

Oamenii s-au schimbat.
Istoria, nemiloasă, a ursit destine.

După opt sute de ani urmașii întemeietorilor au plecat.

Poienari, cetatea ridicată din păcatul trădării boierilor munteni

Dacă treci de Căpăţâneni, dinspre Curtea de Argeş spre barajul Vidraru, nu ai cum să nu vezi, pe lângă nori, printre culmile inalte şi abrupte croite de râul Argeş, o zidire. Cocoţată pe vârful pintenul stâncos se vede cetatea Poienari.

Saşii de pe strada mea

                                                                    imagini om bun


Mi-a plăcut foarte mult articolul scris de Dan Tapalagă în 7 noiembrie 2008.

M-am nascut si am crescut printre sasi intr-o comuna dintre Sibiu si Copsa Mica. Mi-i amintesc. Martz iesea la poarta inainte sa traga de opt. Cu miinile impreunate la spate, privea usor adus in fata, in susul si in josul strazii. Nimeni nu-si aminteste sa-l fi vazut fara sort. Un sort albastru, curat, care facea pereche buna cu un chipiu negru. Nimeni nu si-l aminteste fara chipiu. El, Martz, iesea primul.
Cateva case mai sus, inainte sa traga de opt, incepea sa miste la geam, dupa tablele de lemn, o naframa neagra: batrina lui Gunther. Nu stiu nici azi cum o chema si nimeni nu stie sa-i fi spus altfel decit batrana lui Gunther. Isi lungea gatul pe fereastra si se holba, ca si Martz, in susul si-n josul strazii. Pina sa traga de opt, strada se umplea cu sasi iesiti la porti si apoi, cind clopotele incepeau sa bata, strada se umplea cu vaci, mugete si balegar.

Dincolo de hărţi.

Pentru că este primul pas. Să iţi închipui.
Eşti pasager prin spaţiu, pluteşti, imaginile-s hărţi.
Conduci o navă spaţială, avion sau -cine ştie- descinzi din neamul curiosului Icar.
Se conturează aşezările, pădurile, râurile. Se văd casele.
Poţi să visezi.
Încet, încet tabloul capătă viată, eşti printre oameni.
Încearcă să-i înţelegi.
Ei dau viaţă hărţilor.