joi, 25 noiembrie 2010

Întregalde - Apuseni trip (I)


Cred că o călătorie prin Apuseni naşte aceleaşi emoţii ca cele ale împătimitului de automobile ce răsfoieşte revista în care apar ultimele modele. Sau poate fi îndrăgostitul de modă, muzică, gadget-uri...
Aici poţi vedea, uşor, pagină cu pagină, catalogul cu peisaje. Şi primeşti la schimb bucurii pentru suflet. Probabil de asta vacanţele sunt atât de importante. Nu-mi amintesc prea multe despre zilele în care am obţinut lucruri materiale, însă mă aprind de fiecare dată când povestesc de locurile pe care le-am văzut.
Acum doi ani am răsfoit prin albumul cu peisaje al Apusenilor.
Traseul a fost acesta:

marți, 16 noiembrie 2010

Mânăstirea Neamţ - cel mai vechi aşezământ monahal din Moldova


Călătoriile de sfârşit de săptămână au un farmec aparte.
Pregătirile sunt scurte. Apare ideea, stabileşti destinaţia, cauţi pe net câteva cuvinte care să te lămurească despre istoria aşezărilor prin care treci  şi pleci.
Întotdeauna este o călătorie pentru suflet. Sunt locuri prin care am mai fost şi totuşi de fiecare dată parcă-i altfel. Chiar şi frunzele au altă culoare.

joi, 4 noiembrie 2010

Mânăstirea Robaia, Muşăteşti - Argeş


Într-un tur prin nordul judeţului Argeş am trecut prin multe locuri despre care nu se  aminteşte destul de puțin în prezentările turistice.
În Ţara Loviştei, prin Sălătrucu, prin paradisul de pe Valea Topologului, spre Iezer, pe valea Bratiei sau în vizita pe la numeroasele mânăstiri din preajma fostei capitale a Ţării Româneşti.
Aşa am ajuns în Corbi de Piatră, Slănic, Aninoasa, Văleni, Ciocanu sau Nămăieşti.

Undeva, la 25 km de Curtea de Argeş, urmând calea Câmpulungului, se află mânăstirea Robaia. Din Muşăteşti, pe un drum subţirel ce trece prin satul Robaia şi apoi alunecă uşor printre dealurile aflate de-a lungul râului cu acelaşi nume, se ajunge în faţa mânăstirii.
Un loc liniştit pentru tihna sufletului.